Mihai Barboiu - cercetatorul roman incununat de succes

Mihai Barboiu (35 de ani) si-a castigat laurii Academiei Suedeze, plus un cec de peste un milion de euro.

In 2004, Mihai Barboiu a castigat "European Young Investigator Award" in domeniul chimiei supramoleculare.
In lumea stiintifica mondiala, aceasta distinctie este echivalentul Premiului Nobel pentru tinerii cercetatori.

Concurenta: 30 pe un loc

Cand a pasit in incinta Academiei Suedeze, locul unde anual sunt acordate Premiile Nobel in fizica, chimie si biologie, Mihai avea 35 de ani. Un numar de 787 de candidati au concurat pentru cele 25 de premii europene de cercetare acordate de European Heads of Research Councils si European Science Foundation. Timp de o ora si jumatate, i-a expus presedintelui comitetului Nobel pentru chimie - care facea parte din comisia de evaluare - proiectul sau de cercetare.

Tanarul - in prezent profesor la Centrul European de Membrane din Montpellier, Franta - a fost recompensat cu suma de 1,2 milioane de euro. Banii vor fi folositi pentru formarea unei echipe de cercetare, amenajarea laboratorului, plata personalului.

Plecat de 14 ani din tara, cercetătorul a rămas aproape de România

I-ar plăcea să vadă lumea fericită. Când spune „lumea”, dr. Mihai Bărboiu înţelege nu doar lumea ştiinţifică, al cărei reprezentant este, ci pe toţi cei din jurul său. Crede că pentru fericire şi succes e nevoie şi de muncă, dar şi de rapiditatea cu care înţelegi ce şanse şi oportunităţi ţi se oferă. „Şansa e un tren de mare viteză pe care îl poţi lua sau nu. Trebuie să te dezmeticeşti cât poţi de repede”, spune chimistul de la Montpellier, cel care prin cercetările sale din domeniul chimiei supramoleculare a reuşit să schimbe punctul de vedere asupra membranelor, deschizând larg uşa unei abordări noi, cu aplicaţii interesante în biologie.

Acest tren, prins din marea lui viteză, a fost, pentru Mihai Bărboiu, angajarea pe postul de conferenţiar la College de France, în laboratorul profesorului Jean Marie Lehn, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, cu care a lucrat 4 ani şi de la care a învăţat în primul rând că este important să laşi urme şi să-ţi laşi urmaşi în lumea cercetării.

„Sigur că este greu să pătrunzi în sfera aceasta importantă a cercetării, dar nu m-am dat bătut”, povesteşte dl. Bărboiu cum după două candidaturi a reuşit să facă parte din colectivul nobelistului. Când profesorul a propus această temă eu am fost cumva ales ca vârf de lance în domeniul cercetărilor grupului, fiindcă mă prezentam în conferinţe cu lucrările noastre”.

Pentru tânărul cercetător român apartenenţa la această familie ştiinţifică de elită a însemnat încununarea unei activităţi de cercetare de ani mulţi.

Ucenicia în laboratorul profesorului Jean Marie Lehn – laureatul Nobel pentru Chimie

Absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în 1987, a rămas la UPB ca asistent şi cercetător. Tot aici a constituit un grup de cercetare şi încă unul la un centru de cercetări pentru materiale macromoleculare şi membrane. N-a plecat din România fiindcă nu s-ar fi împăcat cu condiţiile din ţară -, ci din motive profesionale „pentru că am avut şansa ca imediat după ce am terminat teza de doctorat, făcută în cotutelă la Universitatea din Montpellier, am fost acceptat conferenţiar şi am avut şansa enormă să particip la o aventură interesantă, într-un cadru postdoctoral, în laboratorul profesorului Jean Marie Lehn”.

În cei 14 ani de când este plecat în străinătate, de câte ori s-a reîntors în ţară, şi a făcut-o des, pentru diferite proiecte de cercetare şi colaborare, inclusiv pentru a pune umărul la apariţia recent apărutului Institut de Studii Avansate, n-a venit să vadă ceea ce-i rău. Crede că această manieră de-a privi lumea îl caracterizează şi ştie, ca un bun Scorpion ce este (n. m. – dr. Mihai Bărboiu este născut pe 27 octombrie 1968, la Paşcani), că ambiţia şi seriozitatea sunt pilonii principali ai unei cariere de succes.

Acum, când după 10 ani de muncă asiduă la Institutul European de Membrane – unitate mixtă de Cercetare CNRS – ENSCU – a ajuns un om de succes, spune: „E într-adevăr o bucurie pentru mine să pot face aceste cercetări şi cred că România m-a călit şi nu am fost nevoit să le cer celorlalţi nimic. În principiu, niciodată nu m-am dus să cer ceva, am încercat să dau şi partea financiară a venit de la sine.“ Când spune „partea financiară“, dl. Bărboiu se referă la banii pe care-i câştigă, bani care îi permit să nu-şi facă griji pentru ziua de mâine. Sigur, banii ţin şi ei de succes, dar nu asta este important ca să te simţi împlinit profesional.

Important este să crezi în tine şi să ai un proiect

Relaţia specială pe care o are cu colaboratorii săi, vine din felul în care foarte tânăr cercetător fiind, în laboratorul lui Lehn, a învăţat de la profesor că atunci când un tânăr are capacitatea ştiinţifică de a se desprinde de sub tutela maestrului, este de datoria acestuia din urmă să-l îndemne să-şi ia zborul. Asta, cel puţin i s-a întâmplat şi sieşi, când, după ani de muncă alături de laureatul Nobel, profesorul Lehn i-a spus: „Mihai, uite care e problema. Tu ai capacitatea, în momentul de faţă, să-ţi dezvolţi propriul tău proiect de cercetare, iar dacă vrei să ai un astfel de proiect nu poţi trăi toată viaţa cu eticheta Lehn pe cap”.

Propriul proiect de cercetare al dr. Mihai Bărboiu a însemnat Institutul European de Membrane, de la Montpellier unde, din 2001 până acum conduce proiectul EURYI, are propriul său grup de lucru şi este independent şi financiar şi ştiinţific.

L-am rugat pe dl. Bărboiu să explice ca pentru profani ce anume realizează şi de ce este important pentru viaţa noastră de zi cu zi, ceea ce descoperă dânsul în laboratorul Montpellierului.

Este vorba despre o aplicaţie relativ largă, dar în primul rând este vorba despre interdisciplinaritatea prin care înţelegem să tratăm membrana. Acest domeniu interdisciplinar l-am cam definit în momentul de faţă”.

Mihai Bărboiu crede că e la jumătatea drumului spre succesul total

Succesul avut cu acest proiect i-a permis să obţină o finanţare foarte importantă în contextul unor proiecte de cercetare fundamentală. Juriul, care i-a recompensat prin finanţare cercetarea, alcătuit din specialişti importanţi, printre care şi preşedintele Comitetului Nobel pentru Chimie, i-a cerut să rămână pe zona de cercetare fundamentală, fiindcă „erau nişte principii de demonstrat”. Aşa, în acest moment, există 5 brevete, plecând de la principiile respective, pentru domeniul interacţiilor celulare. „Acum avem nişte materiale care conduc de cel puţin 10 ani mai bine decât membrana comercială”. Din vinderea celor două brevete obţinute pe această linie de cercetare, dr. Bărboiu speră să obţină fondurile care să asigure pe viitor finanţarea cercetărilor.

Ideile geniale şi marile descoperiri vin într-un mod neaşteptat, spune dl. Bărboiu, dar, niciodată la oamenii nepregătiţi.

Nobelul? Şi-ar dori astfel de încununare? „Dacă e să calculăm după numărul de ani, sunt abia la jumătatea drumului”. Ceea ce şi-ar dori, chiar mai mult decât premiul în sine, este recunoaşterea pe care i-ar da-o societatea, lumea din jurul lui. Asta fiindcă Mihai Bărboiu crede că „important este să-ţi realizezi munca bine, să faci o impresie bună, şi să încerci să-ţi construieşti o carieră şi pe baza unor aprecieri exterioare”.

Căsătoria cu Camelia – cea mai mare realizare a vieţii

Tânărul cercetător consideră că „una dintre cele mai mari realizări ale vieţii mele este căsătoria cu Camelia”. Soţia, româncă, este tot absolventă de Politehnică şi se află cu Mihai în Franţa, de la bun început. Nu au copii, îşi propun să-i aducă pe lume cât de curând, dar au o pasiune arzătoare comună: călătoriile în jurul lumii, care au constituit un punct de echilibru şi care au compensat foarte mult munca tenace. Tot ca pasiune arzătoare Mihai Bărboiu vorbeşte despre biblioteca sa de memorialistică şi biografii ale oamenilor de ştiinţă. „Sunt fascinat de oamenii aceştia, care au luat Nobelul”. De altfel pe unii, destul de mulţi, a avut şansa să-i cunoască personal „până acum vreo 30 de laureaţi”, să discute cu ei şi chiar să lucreze cu ei.

Are un cult pentru mama sa, modelul său, căreia îi mulţumeşte pentru tot ce a făcut pentru el. Tot la capitolul modele de viaţă, cercetătorul poate să mai enumere şi pe profesorul său de chimie din liceu, fiindcă acesta l-a învăţat că „pasiunea cu care lucrează un profesor şi un elev, poate face minuni”. Nu-l uită nici pe profesorul de la Politehnica bucureşteană, Constantin Luca, la care a admirat modul în care a ştiut să-l înveţe să-şi ia zborul, să plece din cuib, considerând că aceasta este fericirea şi menirea unui dascăl. Nici laureatul Nobel, Jean Marie Lehn, nu-i uitat şi tuturor spune că le este recunoscător.

N-ar veni încă definitiv în România şi nu crede că aceasta ar putea fi soluţia pentru dezvoltarea cercetării româneşti, ci proiectele transnaţionale, participarea la programe comune de cercetare. „Nu pot estima o perioadă în care m-aş întoarce. În momentul acesta în România lipsesc cercetătorii. Nu că nu ar fi buni, avem capete de lance extraordinare. Numărul acestora, e problema”. Pentru nimic în lume, astăzi, la 40 de ani, în plin succes profesional, dr. Mihai Bărboiu nu şi-ar schimba destinul.

„Sunt în România 30.000 de cercetători. E foarte greu să construieşti domeniul cercetării cu 30.000 de oameni. Sunt puţini, în condiţiile în care finanţarea se ridică şi în România la nivelul celor din UE. Şi lipseşte mentalitatea de învingător. Cercetătorul român nu şi-a pus niciodată problema „ce pot eu să ofer, înainte de a cere”. - Mihai Bărboiu (cercetător)

„Reţeta succesului e munca şi tenacitatea. Să nu renunţi niciodată, fiindcă există o cale de mers înainte şi cel mai important este riscul, care a adus totdeauna succesul”.

Surse: www.newspad.ro si www.gandul.info